Tag Archive for: moarte

Când eram mai tânără, scriam mai ușor. Cuvintele curgeau și eu credeam în adevărul meu.

Acum stau mult și mă gândesc. Mă gândesc la adevărul fiecăruia și nu mă mai avânt așa ușor în scris.

42 de Învieri, toate diferite și asemănătoare în același timp. Aceasta din urmă mai cu sens și cu speranță decât toate celelalte. Speranța Învierii, credința că de fapt nu este un sfârșit, ci o continuare.

O continuare mai plină de sens decât toată viața noastră de aici de pe Pământ; o continuare mai ușoară, nu neapărat în integrare și transformare cât în certitudinea neființei și eternitatea sufletului.

Scria cineva dimineață pe unul din grupurile în care sunt, că o prietenă caută un pui de cățel ca să-l ofere fetiței ei, căreia îi murise cățelușa de curând, în speranța că va îndulci pierderea.

Chiar înainte să citesc mesajul acela îmi admiram câinele și eram recunoscătoare pentru existența lui.

Inițial am empatizat și am gândit la fel, dar câteva minute mai târziu am realizat ca nu este ok. Nu este ok sa acoperi rana, sperând că va dispărea, pentru a scăpa de propriul tău disconfort de a-l vedea pe celălalt că suferă.

Doliul are nevoie să fie trăit, nu acoperit. Doliul nu are o perioadă de timp dată – o zi pentru un cățel, o săptămână pentru o bunică, o lună pentru un părinte, un an pentru un copil. Durerea nu are termen de valabilitate.

Contează însă povestea pe care ți-o spui și o spui și celorlalți.

Ascultam dimineață spark-ul Monicăi Ion despre esența Sărbătorii Paștelui, despre cum Paștele nu este despre sacrificiu ci despre Înălțare; a lăsa o parte din tine să moară(acele judecăți care nu îți mai servesc) pentru a avea ocazia să te înalți spiritual (a-ți ridica nivelul de conștiință).

Povestea mea este că există o continuare, o transformare blândă pe care o putem integra prin iubire. În noi sunt și raiul și iadul, ele nu există în afara noastră. Modul în care noi ne raportăm, judecățile pe care noi le emitem despre un om sau o situație ne duc în iad. Momentele de recunoștință ne duc în rai.

Teoria este ușoară, practica… ne călește în fiecare zi.

Cert este că doar percepția unei pierderi, a unei lipse aduce, prin antiteză valoare vieții. În ce mă privește, am avut nevoie de un șoc pentru a-mi aduce aminte să mă bucur de viață, nu doar să trăiesc, respirând.

La un moment dat, fiecare dintre noi are parte de un șoc de la viață: un accident sau o boală gravă a noastră sau a celor dragi, pierderea unei ființe iubite, experiențe la limita morții care ne aduc pe mijlocul drumului când avem tendința să ieșim în decor. Uneori pendulăm dintr-o parte în alta, alteori ne redresăm pentru tot restul drumului sau doar pentru o perioadă.

Trecerea din lumea materială în lumea nevăzută are nevoie de pregătire psihologică și sufletească, comparativă cu alergatul la un maraton.

Dacă ziua și ora maratonului le ști, îți poți face un plan să te pregătești și te antrenezi constant pentru a face față (nu neapărat pentru a-l câștiga). Ei bine, momentul de trecere dintr-o lume în cealaltă nu ni-l cunoaștem chiar dacă la un moment dat îl putem simți. Și atunci este nevoie de un antrenament constant, continuu, asumat pentru a face față acelui moment și nu doar atât, ci pentru a contribui la liniștea celor dragi care știu că suntem pregătiți și capabili să facem față acestei treceri.

În momentul în care te antrenezi, se reduce riscul pendulării, iar redresarea se face mai ușor. Un exemplu bun sunt bolnavii de cancer care – unii reușesc să depășească boala și să ajungă la o vârstă înaintată, – iar alții se confruntă cu revenirea bolii, poate chiar mai agresivă, care nu le mai lasă șansa la viață.

Îmi spunea fii-miu în seara asta, la cei 6 anișori ai lui, că abia așteaptă să vină Paștele. L-am întrebat de ce?

Ca să mănânce și să primescă cadouri și să ne distrăm. Și l-am întrebat – oare nu ai primit cadouri până acum, nu ai mâncat, nu ne-am distrat până acum cu sau fără ocazie? A răspuns “ba da”. I-am povestit atunci că sărbătoarea nu este despre lucrurile lumești, ci despre binecuvântarea de a fi și a fi împreună. Nu este nevoie să zorim timpul să treacă ca sa mai vină o ocazie să petrecem, ci să fim recunoscători pentru fiecare clipă pe care o petrecem (oricum ar fi ea).

Despre diferența dintre credință și religie, altă dată…

Sărbători binecuvântate cu lumină în suflet!

 

sursa imaginii

Tehnica “letting go” (renunțarea) este un concept care se concentrează pe eliberarea emoțiilor negative/de vibrație joasă, atașamentelor și preocupărilor, pentru a atinge o stare de liniște și echilibru mental și emoțional. Această tehnică este adesea asociată cu practici de meditație și mindfulness și are origini în filosofia budistă și în alte tradiții spirituale și de dezvoltare personală.

Tehnica în forma sa actuală nu este atribuită unui singur individ sau autor. În schimb, aceasta derivă din înțelepciunea și practicile tradițiilor spirituale și filosofice antice, precum budismul, taoismul și alte tradiții orientale. Conceptul de a elibera emoțiile de vibrație joasă și de a renunța la atașamente este prezent în multe dintre aceste tradiții și a fost adaptat și integrat în diferite sisteme de dezvoltare personală și terapie modernă.

De-a lungul timpului, mai mulți autori și practicieni ai dezvoltării personale și ai psihologiei au contribuit la popularizarea și reinterpretarea acestei tehnici în contextul contemporan. Printre aceștia se numără Eckhart Tolle, autorul bestsellerului “Puterea prezentului”, care abordează idei similare despre acceptarea prezentului și eliberarea de atașamentele mentale. Alți autori precum Jack Kornfield și Jon Kabat-Zinn, care sunt cunoscuți pentru munca lor în domeniul meditației și mindfulness-ului, au promovat și ei idei similare despre eliberarea emoțiilor și gândurilor.

Este important să subliniem că tehnica letting go se bazează pe principii și înțelegeri care au evoluat de-a lungul secolelor, iar diversele contribuții ale diferiților autori și practicieni au ajutat la adaptarea și popularizarea acesteia în contextul modern.

 

Iată câteva aspecte esențiale ale tehnicii “letting go”:

 

  1. Conștientizarea și acceptarea: Primul pas în practica letting go este conștientizarea și acceptarea emoțiilor și gândurilor pe care le ai. Acest lucru implică observarea lor fără a le judeca sau a încerca să le suprimi.

 

  1. Detaliile emoțiilor: Identificarea și recunoașterea detaliilor emoțiilor este o parte importantă a procesului de letting go. În loc să suprimi sau să negi emoțiile, este important să le observi și să le recunoști în întregime.

 

  1. Percepția detaliată a emoțiilor: După ce ai identificat emoțiile, poți explora atent percepția și experiența lor în corpul tău. Aceasta implică observarea – unde simți emoțiile în corp și cum se manifestă acestea.

 

  1. Eliberarea și renunțarea: Odată ce ești conștient și accepți emoțiile, poți începe să le eliberezi treptat. Asta înseamnă să le lași să fie, fără să te atașezi de ele sau să încerci să le controlezi. Eliberarea implică o anumită formă de non-rezistență și deschidere față de ceea ce este.

 

  1. Practicarea conștientă: Tehnica letting go presupune practicarea în mod conștient, adică să fi prezent și conștient de emoțiile și gândurile tale în acel moment prezent. Acest lucru poate fi realizat prin meditație, mindfulness sau alte practici care vă ajută să vă concentrați asupra momentului prezent.

 

  1. Persistența și răbdarea: Renunțarea la emoții și gânduri poate fi un proces dificil și uneori consumator de timp. Este important să ai răbdare cu tine și să fi perseverent în practica letting go, știind că schimbările pot fi treptate și că fiecare pas în direcția corectă este valoros.

 

Practica letting go poate aduce numeroase beneficii, inclusiv reducerea stresului, îmbunătățirea stării de spirit și creșterea stimei de sine. Cu toate acestea, este important să înțelegi că letting go nu înseamnă ignorarea sau negarea emoțiilor și gândurilor, ci mai degrabă conștientizarea lor și eliberarea lor într-un mod sănătos și constructiv.

În linii mari, din experiența mea, pot spune ca acestă tehnică se rezumă pe scurt la a sta, fără să rumegi gândurile, cu acea emoție.Dacă este nevoie stai pe un scaun, sau sprijină-te de un perete și simte ce se întâmplă cu corpul tău. Unde simți emoția? Localizeaz-o! În ceea ce mă privește, rana de respingere eu o simt în piept și în brațe.  “Șmecheria” este că, cu cât stai mai des în acea emoție cu atât somatizarea se reduce. Am avut o perioadă în care m-am simțit, des, respinsă de o persoană. La început îmi amorțeau brațele de nu puteam să țin o cană de apă. Acum, când se mai întâmplă să mă simt respinsă, doar mai simt furnicături ușoare.

Dacă este să fugim de ceva în viață, fugim de durere și discomfort. Însă sunt scrieri care arată că nici măcar sinuciderea nu ne poate scuti de suferință pentru că acesta se continuă după moarte, fiind necesar un proces de integrare, poate chiar mai lung și mai dureros decât al celui care viețuiește.

Îmbrățișează durerea , îmbrățișează-te cu iubire și compasiune față de tot ceea ce s-a întâmplat. De schimbat trecutul, nu-l mai poți schimba, DAR îți poți schimba percepția asupra lui.

PS: Nu există o varintă ideală pentru că orice variantă are plusuri și minusuri.

Și asta va trece…