Experiența mea cu Elena a fost absolut MAGICA!
In timpul sesiunilor cu ea îmi simțeam literalmente corpul reacționând/ lucrând/ vindecând, făcând mișcări puternice, incontrolabile, de realiniere a scheletului prin contracția musculaturii, in special a celei vertebrale.
Tratamentele Elenei au fost miraculoase, iar ea este o persoana cu totul specială, care are o intelegere profunda a felului in care funcționează corpul, vindecarea si Universul, astfel încât ceea ce mi-a oferit ea cred ca este mult mai mult decât o simpla terapie Bowen, deoarece nu am avut aceleași rezultate cu alți terapeuți, sau poate nu am fost eu la fel de deschisă sa primesc de la ceilalți la fel cum am primit-o pe Elena și energia ei pură, cu atâta recunoștință, în viața mea.
Sunt profund recunoscătoare ca Elena a intrat in viața mea exact când am avut nevoie de cineva care sa-mi amintească cât de importantă este relația cu corpul, si ca atunci când ii acordam atenție (prezență totală) si îngrijire acesta ne răsplătește nemăsurat, căci este bateria care întreține viața si rezultatele noastre.
Am apreciat, deasemeni, profesionalismul Elenei, seriozitatea, punctualitatea, conduita și faptul ca ea a luat în considerare întreg istoricul medical si toate aspectele provocatoare din corp, făcând mereu mai mult decât și-a propus inițial atunci cand a văzut ca corpul lucrează și primește ce are ea de oferit.
O recomand din toată inima!
Este un vindecător uimitor!
Regret ca s-a mutat in Brașov si-mi va fi mai greu sa continui tratamentul cu ea regulat, căci știu ca pentru a avea rezultate pe termen lung este necesar sa întrețin aceste rezultatele, deoarece dacă nu schimb cauza care a creat acele rezultate este posibil sa le recreez, deși încă nu s-a întâmplat, dar corpul meu urlă după o sesiune de eliberare a tensiunilor acumulate in ultima vreme, căci după terapia Bowen m-am simțit foarte relaxată.