Postasem în ultima săptămână din 2023, pe Facebook, despre traumă. Urmărisem în decembrie filmul lui Gabor Mate, “The Wisdom of trauma”,  cu creionul și cu hârtia în fața.

În lecția 1 de la “Cursul de miracole”, de pe 1 ianuarie, reținusem “Trupul acela nu înseamnă nimic”. În lecția 3, de miercuri, deja exersam “Nu înțeleg nimic din ce văd…”.

Pe 12 decembrie terminasem cursul pentru armonizarea relației cu părinții și abordarea traumelor al Monicăi Ion.

Din Theta healing și Prananadi știam de călătoria sufletelor. Știam rugăciunea pentru recuperarea părților de suflet.

Și totuși, în acel prim moment, nimic nu a contat. A fost ca un tsunami.

Eram conștientă că tocmai sufăr o traumă. Știam că o traumă este alcătuită din micro-momente. Mă străduiam să caut în cap acele informații care să mă ajute să depășesc trauma, de dragul faptului că doar ce simt că mi-am găsit misiunea, de dragul copiilor și pentru că așa ar fi vrut și ei.

Eram singură până când am început să mă rog. Rugăciunea mi-a adus liniștea și am început să accesez mai ușor informațiile. Am început să verbalizez mult cu oricine era dispus să mă asculte și putea să ducă chiar și doar puțin. Eram ca o oală sub presiune și trebuia să eliberez presiunea.

Cu un an în urmă, făcusem o cură de detoxifiere în care avusesem și vreo 2 zile cu sare amară. Nu am reușit să țin 2 zile, ci am băut doar pe sfert, însă de atunci știu că sarea amară = magneziu și cana aceea de sare amară, deși mă zapăcise de intestine, îmi vindecase o insomnie de 3 luni. Când mi-am adunat mințile acasă, mi-am adus aminte de magneziu și seara luam câte un pliculeț ca să pot dormi un pic.

După un divorț în 2023 și moartea părinților mei în 2024, plus vreo 2 schimbări de locuință și una de oraș în mai puțin de jumătate de an, am ajuns la 3 concluzii:

1. Dacă iubești pe cineva (implicit dacă îl respecți), îl lași să plece și te rogi să-i fie mai bine decât îi era cu tine. Și aici vorbesc atât de divorț, despărțire, ruperea unei relații de orice fel (prietenie, rudenie, angajat/angajator, etc) cât și de momentul în care anticipezi doliul și știi că cel de lângă tine își dorește demnitate.
2. Conform legii universale a cauzei și efectului, “cum faci un lucru, așa le faci pe toate“. Ei bine, pot să vă spun cu mâna pe inimă nu doar că este adevărată, dar se extrapolează și la moarte. Cum este felul tău în viață, se va regăsi și în momentul morții.
3. Nimic nu este întâmplător.

Partea faină este că poți să-ți schimbi viața schimbând un singur lucru, conștient, în modul de acțiune.

De exemplu, eu mă pornesc greu la… orice. Mă trezesc greu, mă apuc greu de lucru, de gătit, de orice, dar… după ce mă pornesc sunt implicată 100%, indiferent de volumul de muncă și nu doar atât, dar pot duce/susține. Ei bine, dacă aș vrea să fiu mai eficientă în ceea ce privește o activitate, ar fi suficient să îmi schimb modul în care mă trezesc dimineață, de exemplu. Bineînțeles că discutăm de schimbări pe termen lung, asumate.

Pot spune că tot ce am făcut până la finalul anului trecut în materie de dezvoltare personală, mă susține să depășesc momentul și trauma morții părinților mei.

Urmărindu-l pe Gabor Mate, mi-a rămas minte faptul că în boală, în suferință este imposibil să ierarhizezi durerea. “El suferă mai mult decât mine sau eu sufăr mai mult decât tine”. Gradul de sensibilitate, de vulnerabilitate nu se poate măsura nici măcar la aceeași persoană pentru că percepția asupra realității se schimbă mereu.

Și atunci când înțelegi, te cuprinde un sentiment de a fi umil, smerit. Umil (nu umilit) în fața vieții și a fiecărei ființe de pe acest pământ.

Începutul acesta furtunos al anului 2024 mi-a arătat și mai în amănunt cât de prețioasă este viața și relațiile dintre oameni. Sper să țin minte pentru totdeauna, fără alte remindere de genul.

Prețuiți-vă pe voi, relațiile cu cei din jur, munca, casa, sănătatea. Un an prețios, vă doresc!