Tag Archive for: rigiditate

O zi mult așteptată!
Am încheiat oficial, cu diplomă 🥳, terapia pentru un torticolis pe partea stângă. A fost ultima ședință, dar corpul va continua să lucreze. Pozele vorbesc de la sine.

Scurt istoric: mama m-a contactat când copilul avea 1,5 ani. Am făcut 2 ședințe în care s-a văzut imediat o îmbunătățire, dar apoi a trebuit să întrerupem terapia, independent de voința noastră. Am reluat-o după aproape un an. Eroii acestei povești sunt atât copilașul, cât și mama, care a avut încredere în terapie și a continuat să vină chiar și atunci când copilul protesta și refuza. Refuzuri temporare care se diluau încet și sigur după începerea ședinței, astfel încât ambii plecau mult mai relaxați. Pur și simplu Bowen!

Ce este torticolis?

Torticolisul (numit și „gât înțepenit” sau „gât strâmb”) este o afecțiune în care mușchii gâtului sunt contractați anormal, determinând înclinarea sau rotirea capului într-o parte.

Există mai multe forme, dar cele mai comune sunt:

1. Torticolis congenital

  • Apare la naștere sau în primele luni de viață.
  • Este de obicei cauzat de scurtarea mușchiului sternocleidomastoidian (mușchiul lung de pe lateralul gâtului).
  • Capul copilului se înclină spre o parte, iar bărbia se rotește spre cealaltă.
  • Poate fi rezultatul unei poziții necorespunzătoare în uter sau al unei nașteri dificile.

2. Torticolis dobândit

Poate apărea mai târziu, la copii sau adulți, din diverse cauze:

  • Spasm muscular
  • Infecții
  • Traumatisme
  • Probleme neurologice

Simptome tipice:

  • Cap înclinat sau rotit
  • Rigiditate la nivelul gâtului
  • Durere sau disconfort
  • Limitarea mișcărilor capului

 

Bowen acționează cu blândețe, în timp, echilibrând structura corporală. Ce probleme ai? Vino să discutăm.

Am o pacientă de 80+ ani, foarte activă de felul ei, care a început dintr-o dată să se plângă de durere de cap, usturime la nivelul pielii capului și rigiditate musculară a gâtului și a umerilor. Își pierduse nu doar mobilitatea, dar și bucuria de a trăi, având o stare de disconfort și niște dureri „cumplite”. A fost la Urgențe, i s-au făcut analize, investigații, CT, iar concluzia a fost că nu are nimic din punct de vedere medical.

Nu mai primise Bowen, așa că, precaută, am început să lucrez cu dânsa și să adaug de la ședință la ședință mai multe elemente, pe măsură ce corpul ei răspundea tratamentului.

Îmbunătățiri s-au văzut de la prima ședință. Pe la a 6-a ședință, după ce i-am făcut o procedură pentru detoxifierea organismului, durerea s-a redus cu cca 60 – 70%. Dar, în continuare, se plângea de acea rigiditate. La a 10-a ședință i-am făcut o procedură în care m-am adresat doar picioarelor dumneaei. Nu m-am atins de umeri sau de gât absolut deloc.

La 3 zile după procedură am întrebat-o cum se simte, iar răspunsul a fost: „Mă simt fantastic! Nu mai am absolut nimic!”

Pe principiul „unde dai și unde crapă”, acesta este un exemplu elocvent al modului în care sănătatea fasciei ne influențează. În cazul pacientei mele, rigiditatea fasciei de la nivelul picioarelor, posibil cauzată de vârstă, deshidratare și frig, a contribuit la acea înțepenire de la nivelul umerilor și acea usturime de la nivelul pielii capului.

În Bowen sunt numeroase cazurile în care pacientul vine cu o durere situată în partea superioară a corpului, dar, până ajungem să ne adresăm direct ei (în cazurile cronice), durerea dispare. Toate organele și structurile noastre sunt interconectate datorită acestei fascii!

 

Dar ce este fascia?

Fascia este un țesut conjunctiv fibros care învelește și susține mușchii, oasele, organele și alte structuri din corp. Este o rețea continuă ce se extinde din cap până în picioare, având un rol crucial în stabilitate, mișcare și protecție. Știți pielița aia enervantă de la carne, cu care te lupți, ca să faci niște șnițele mai puțin ațoase? Aia e fascia!

Ea este împărțită în trei categorii principale:

  1. Fascia superficială – se află imediat sub piele, conținând țesut adipos și contribuind la protecția structurilor subiacente.
  2. Fascia profundă – un strat mai dens care înconjoară mușchii, oasele, vasele de sânge și nervii, oferind suport și separare.
  3. Fascia viscerală – înconjoară și susține organele interne, menținându-le în poziție și permițând funcționarea optimă.

Rolurile fasciei sunt:

  • Susținere și protecție – menține structurile corpului în poziție și le protejează împotriva șocurilor.
  • Transmiterea forțelor – distribuie tensiunea musculară, ajutând la eficiența mișcărilor.
  • Mobilitate și hidratare – datorită conținutului de colagen și elastină, facilitează mișcările fluide și reduce frecarea între țesuturi.
  • Propriocepție – conține receptori nervoși care ajută la percepția poziției și mișcărilor corpului.

Fascia poate deveni rigidă, inflamată sau lipicioasă din diverse cauze, precum stresul, lipsa de mișcare, traumatismul sau inflamația. Aceste probleme pot duce la:

  • Dureri cronice și rigiditate
  • Scăderea mobilității
  • Dezechilibre posturale

Terapia Bowen stimulează răspunsurile naturale de vindecare ale organismului. Beneficiile ei asupra fasciei includ:

  • Eliberarea tensiunii și îmbunătățirea elasticității țesutului conjunctiv.
  • Reducerea durerii cronice prin stimularea fluxului limfatic și circulator.
  • Restabilirea echilibrului postural prin detensionarea structurilor implicate în susținerea corpului.
  • Creșterea mobilității și flexibilității prin eliminarea aderențelor fasciale.

După terapie, sfatul pe care îl ofer pacienților este: apă și mișcare. Acestea sunt ingredientele cheie pentru menținerea mobilității fasciei și a întregului organism.

 

 

Drum bun pe calea vieții! Mă iei în dreapta să te însoțesc?